Particularități morfosintactice ale indefinitului tot în limba română veche
Afiliații
- Facultatea de Litere, Universitatea din București, Str. Edgar Quinet 5–7, Sector 1, 010017 București, România
- Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Calea 13 Septembrie 13, 050711 București, România
Istoric
Primit: 26 mai 2017
Acceptat: 3 iunie 2017
Publicat: 30 septembrie 2017
Rezumat
În acest articol se stabilesc și se discută, prin raportare la limba actuală, o serie de particularități morfosintactice ale indefinitului tot în limba veche: forme care s-au pierdut, modalități mai multe (sintetică, analitică și mixtă) de exprimare a genitiv-dativului singular și plural, topica mai permisivă și posibilitatea de a se construi cu un substantiv nearticulat. Descrierea particularităților gramaticale ale cuantificatorului tot evidențiază o mare variație: (i) între realizarea sintetică, realizarea analitică și cea mixtă a genitiv-dativului (toatei + substantiv la genitiv-dativ, a/la/de toată + substantiv cu formă de nominativ-acuzativ, a toată + substantiv la genitiv-dativ); (ii) între forma (pronominală și adjectivală) cu particula finală –a și cea fără –a (tuturor, tuturora; tuturor oamenilor, tuturora fraților); (iii) între postpunerea și antepunerea lui tot în raport cu anumite pronume (ei toți, toți ei); (iv) între structura cu substantiv articulat și cea cu substantiv nearticulat (toate zilele, toate zile). Comparația cu limba actuală arată că, în unele cazuri, variația a fost eliminată, iar în altele se păstrează.
Drepturi de autor
© 2017 Autorii. Drepturile de publicare aparțin Revistei. Textul este accesibil în mod gratuit, în concordanță cu prevederile licenței Open Access CC-BY.