Auxiliarul condiționalului românesc: argumente semantice și funcționale în reconstituirea unui proces de gramaticalizare controversat
Afiliații
- Facultatea de Litere, Universitatea din București, Str. Edgar Quinet 5–7, Sector 1, 010017 București, România
- Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Calea 13 Septembrie 13, 050711 București, România
Istoric
Primit: 12 iulie 2017
Acceptat: 16 august 2017
Publicat: 30 septembrie 2017
Cuvinte-cheie
Rezumat
Articolul își propune să demonstreze avantajele explicative ale vechii ipoteze asupra originii auxiliarului condiționalului analitic românesc (aș + infinitiv) în imperfectul verbului (a) vrea < *volere (< VELLE). Procesul de gramaticalizare, reconstituit prin comparația cu celelalte limbi romanice și prin raportare la direcții tipice ale schimbării lingvistice, presupune faze semantice intermediare (valoarea de viitor în trecut, valoarea ipotetică preponderent contrafactuală), ale căror urme se pot găsi în primele texte românești (traduse), dar au fost puse, în general, pe seama simplei calchieri din limbile-sursă. Utilizările condiționalului cu auxiliarul cu formă redusă (aș, ai etc. + infinitiv) sînt raportate la cele (coocurente în textele vechi) ale condiționalului în care auxiliarul este recognoscibil (vrea + infinitiv) și pentru care este încă puternică valoarea din prima etapă de gramaticalizare—de viitor în trecut. Textul propune și o explicație pentru formele atipice din paradigma auxiliarului de condițional—aș(i), ar(ă)—prin suprapunerea dintre formele de imperfect și cele de perfect simplu ale verbului (a) vrea.
Drepturi de autor
© 2017 Autorii. Drepturile de publicare aparțin Revistei. Textul este accesibil în mod gratuit, în concordanță cu prevederile licenței Open Access CC-BY.