În dramele shakespeariene, autoritatea regală se uneşte cu cea părintească. Shakespeare foloseşte relaţia tatăfiică pentru a discredita practica posesiunii şi atitudinea de lăcomie, care erau profund dispreţuite în timpul Renaşterii. Pe vremea faimosului dramaturg indian Kalidasa, tatăl era considerat drept capul familiei. Opera nemuritoare a lui Kalidasa sugerează şi ideea de ascultare fără cea mai mică şovăire a consiliilor de părinţi şi profesori. Prezenta lucrare este o tentativă de a explora complicaţiile în relaţia tatăfiică în Abhijnansakuntalam şi Hamlet, Prinţul Danemarcei.
In Shakespearian dramas, the kingly authority merges with the authority of a father. Shakespeare uses the father-daughter relationship fundamentally to discredit the practice of possession and the attitude of cupidity which was under attack in the Renaissance. During the world’s famous Indian dramatist Kalidasa period, the father was considered to be the head of the family. Kalidasa's immortal works also suggest that counsels of parents and teachers must be obeyed without any hesitation. The present paper is an attempt to explore the intricacies of the father–daughter relationship in the Abhijnansakuntalam and Hamlet, Prince of Denmark.
Lista citărilor/referințelor nu cuprinde decît texte prezente în baza de date, nefiind deci exhaustivă. Pentru trimiterea de texte, semnalarea oricăror greșeli, și eventualul refuz ca „Diacronia” să facă publice textele, vă rugăm să folosiți adresa de email [Please enable javascript to view.].
pdf 
html 
