Thomas Hobbes
„Government is necessary, not because man is naturally bad, but because man is by nature more individualistic than social”.
Thomas Hobbes (5 aprilie 1588 – 4 decembrie 1679), filozof englez, promotor al filozofiei politice moderne și al teoriei contractului social.
Trăind în vremea lui Carol I – monarhul absolutist eliminat de dictatorul regicid Cromwell –, Th. Hobbes considera că armonia socială nu poate fi obținută decît din statornicirea unei relații stricte între o autoritate centrală și popor, componentele acestuia din urmă neputînd avea drepturi care să contravină autorității centrale căreia, de drept și chiar de fapt, îi aparține totul.
Gînditorul englez dezvoltă această perspectivă ideologică spre a afla o soluție în vederea bunei funcționări a societății, în contextul în care – după cum considera – ființa umană este mînată de compartimentul afectiv-emoțional, pasiunilor, fiind prea puțin călăuzită de rațiune adică, în starea lor naturală, oamenii liberi să facă tot ceea ce poftesc se află în chip natural în stare de război reciproc. Acest fapt nu poate permite dezvoltarea nici unui tip de activitate existentă și caracteristică unei ființe sociale, intelectual-raționale, cultural-spirituale, capabile de a dezvolta cunoaștere științifică, abilități artizanale și inginerești, creații artistice etc. Dimpotrivă, în stare de libertate și de egalitate, ființa umană se poate manifesta și se manifestă în conformitate cu dictonul Homo homini lupus est, ceea ce nu poate ajunge în chip automat decît la instaurarea stării de Bellum omnium contra omnes, într-o continuă spirală a terorii.
Socotind că societatea poate funcționa eficient, corect și benefic doar dacă autoritatea centrală deține legitimitate și putere reală, Th. Hobbes consideră că este necesar ca societatea să se constituie în baza unui contract social prin care majoritatea să cedeze libertatea naturală unei minorități calificate, pentru ca aceasta să exercite puterea spre a putea instaura principii și coduri care să ducă la organizarea și funcționarea societății, în vederea obținerii și perpetuării binelui comun. Date fiind cerințele multiple și complexe ale unei astfel de societăți care poate fi în măsură să satisfacă toate tipurile de cerințe, să asigure bunăstarea socială, armonia și echilibrul, precum și să ajusteze și să repare eventualele anomalii structurale și disfuncții de proces, gînditorul englez consideră că este necesar ca puterea aflată la deținătorii acesteia să fie absolută.
★
Deși accentele care pot fi constatate în expunerea ideilor sale fac opera lui Th. Hobbes să pară spectaculoasă prin fermitatea cu care își afirmă convingerile și emite soluțiile – ceea ce poate crea o imagine de vehemență, cinism și inflexibilitate –, în adevăr, aceste idei și convingeri aveau cel puțin o sută de ani și vor dăinui alte cîteva. Mai mult, o privire atentă asupra istoriei umanității arată că, de-a lungul existenței omenirii, acest set de idei – cu inerente variațiuni generate de detaliile concrete ale epocilor – a constituit o constantă. Aceasta întrucît, avînd în vedere deopotrivă modalitățile în care există și funcționează ființa și societatea umană și pe cele în care cugetă și soluționează ființa și societatea umană o astfel de chestiune, una dintre căile care se dezvoltă firesc este cea care încearcă să rezolve conflictul învestind cu încredere și competență o minoritate educată, care a dezvoltat treptat bunăcredință, responsabilitate și capacitatea de a menține echilibrele benefice și, eventual, de a repara dezechilibrele generate de apariția anomaliilor structurale și funcționale. O minoritate care și-a însușit treptat atribute care îi permit să transmită în chip organizat – adică prin educație direcționată –, trăsăturile și abilitățile dobîndite procesual și istoric, spre a genera astfel un echipament care să producă exemplare orientate către un astfel de rol social. O minoritate ale cărei acțiuni au în vedere crearea și menținerea temeinică a echilibrului dintre binele individual și cel comun. Într-un fel sau altul, acestea au fost dintotdeauna problemele pe care le avea de rezolvat omenirea, spre a putea dăinui. Acest fapt se poate înțelege, în mod indirect, din acela că adoptarea căii centrate pe individ sau a celei centrate pe comunitate, precum și disfuncțiile apărute în conceperea și aplicarea și funcționarea celor două procese nu doar au dus în direcții diferite, nu doar au avut consecințe profunde în viața omenirii, dar mai cu seamă constituie singurele posibilități de a rezolva problema supraviețuirii speciei.
Acest text este accesibil în mod gratuit, în concordanță cu prevederile licenței Open Access CC-BY.
