This article proposes a rhetorical discourse on cross-cultural identity. Situated between Benítez-Rojo’s chaotic postmodern perspective and Edouard Glissant’s modern rhizomic one (according to which the subject remains in its integral dimensionality), the fractal imagery of identity or the notion of ‘cultural fractality’ or identitarian fractality begins to emerge from the fractal geometry of the hybrid self.
[Identitatea fractală în opera lui Jean Rhys.] Acest articol propune un discurs retoric asupra identității trans-culturale. Situate între perspectiva haotică şi postmodernă a lui Benítez-Rojo şi cea modernă, rizomică a lui Edouard Glissant (în funcție de care subiectul rămâne în dimensionalitate sa integrală), imaginile identităţii fractale sau cele ale noțiunii de “fractalitate culturală” sau de fractalitate identitară au ca fundament geometria fractală a sinelui hibrid.
Cuvinte-cheie:
fractal identities, transcultured self, hybridity
identităţi fractale, sine transcultural, hibriditate
Lista citărilor/referințelor nu cuprinde decît texte prezente în baza de date, nefiind deci exhaustivă. Pentru trimiterea de texte, semnalarea oricăror greșeli, și eventualul refuz ca „Diacronia” să facă publice textele, vă rugăm să folosiți adresa de email [Please enable javascript to view.].
html 
