Articol
Diacronia 8, 7 octombrie, 2018, A116 (1–10)doi:10.17684/i8A116ro

Despre traducerea propriu-zisă a toponimelor în traduceri românești de la începutul secolului al XIX-lea

Dinu Moscal

Afiliații

Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, Str. Th. Codrescu 2, 700481 Iași, România

Istoric

Primit: 19 iulie 2018
Acceptat: 20 august 2018
Publicat: 7 octombrie 2018

Cuvinte-cheie

nume propriu
toponim
traducere
limba română
secolul al XIX-lea

Rezumat

Traducerea unor toponime încă neintrate în limba română la începutul secolului al XIX-lea a constituit o adevărată provocare pentru traducătorii din epocă. Un prim aspect îl constituie statutul special al acestora ca nume proprii și opțiunile de traducere posibile, care nu puteau fi corelate cu o tradiție. Un al doilea aspect este stadiul încă precar al terminologiei geografice, reflectat în variația terminologică pentru același concept și în lipsa de afinitate semantică, fie reală, fie numai în raport cu terminologia actuală. Obiectivul principal în această scurtă analiză îl constituie primul aspect menționat. Pentru a discuta aceste aspecte, a fost necesară o succintă precizare a conceptului de traducere la nivelul numelui propriu și a distincției între nume proprii netraductibile și nume proprii traductibile sau parțial traductibile. În cazul celor din urmă am identificat factorii favorizanți pentru opțiunea de a traduce sau pentru opțiunea de a nu traduce ceea ce este traductibil. Corpusul de referință reflectă un stadiu incipient al traducerii toponimelor traductibile sau parțial traductibile în limba română, stadiu în care traducătorul este liber să interpreteze traductibilitatea. În raport cu variantele care s-au impus în norma actuală, alegerile diferite de la un traducător la altul sau chiar la același traducător, în special opțiunea de a nu traduce toponime care astăzi se traduc în toate limbile de circulație, constituie un argument al lipsei importanței semnificației lingvistice a numelui propriu (propriu-zis, semnificația lexicală a etimonului) în funcționarea sa și, implicit, rolul acestei nonfuncționalități în identificarea statutului lingvistic al numelui propriu. Oscilarea între traducerea și adaptarea formală a unui toponim traductibil în cazul anumitor tipuri de toponime și particularitățile lingvistice proprii respectivei epoci reprezintă o fațetă a istoriei limbii române la nivel onomastic.

Linkuri

  • Text complet (în română; 10 p., 160 KB)
  • 2 referințe și 0 citări în BDD
  • Formate de citare
    Text:Moscal, D. (2018). Despre traducerea propriu-zisă a toponimelor în traduceri românești de la începutul secolului al XIX-lea, Diacronia 8 (7 octombrie), A116 (1–10), http://dx.doi.org/10.17684/i8A116ro
    BibTeX:@ARTICLE{moscal2018,
     author = {Dinu Moscal},
     title = {Despre traducerea propriu-zisă a toponimelor în traduceri românești de la începutul secolului al XIX-lea},
     journal = {Diacronia},
     ISSN = {2393-1140},
     year = {2018},
     month = {octombrie},
     number = {8},
     eid = {A116},
     doi = {10.17684/i8A116ro},
     pages = "(1–10)",
     url = {http://www.diacronia.ro/journal/issue/8/A116/ro}
    }

Drepturi de autor

© 2018 Autorii. Drepturile de publicare aparțin Revistei. Textul este accesibil în mod gratuit, în concordanță cu prevederile licenței Open Access CC-BY.

Statistici (RO/EN/Total)

  • Vizualizări (această pagină): 118 / 102 / 220

  • Descărcări (text complet): 153 / 83 / 236